Schindler, intitulat astfel după numele rezonant al unei companii producătoare de lifturi, este un spectacol despre tensiunile care se nasc din coliziunea unor lumi fundamental diferite. Cu umorul său distinctiv, Dragoș Pop, din dubla postură de autor și regizor, creează o comedie despre întâlnirea conjuncturală a două personalități la prima vedere incompatibile, pe care claustrarea într-un lift blocat le forțează să își dispute dominația intelectuală și chiar să negocieze un compromis intergenerațional.
Alex Rădescu (Ovidiu Crișan) este un profesor universitar și critic literar septuagenar, care își afișează cu aplomb erudiția, având uneori derapaje lubrice în interacțiunea cu tânăra impresară Ramona Berciu (Romina Merei), o femeie a cărei superficialitate mondenă alternează cu o pretinsă admirație față de interlocutorul mai vârstnic.
În mod (deliberat) ironic, dialogul inteligent deconstruiește ludic iluziile contemporane legate de inteligență, desfășurându-se asemenea unui act de prestidigitație intelectuală. Aparențele sunt succesiv dinamitate, într-un ritm accelerat, adesea deconcertant, asigurând imprevizibilitatea deznodământului. Cei doi interpreți explorează printr-un joc comic-sofisticat contrastul dintre protagoniști, rezultatul fiind un spectacol antrenant, care pledează pentru acel tip de umor subtil, stratificat, capabil să suscite o receptare critică și introspectivă.
transilvania-events.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru, in conformitate cu Politica de confidențialitate. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor de catre noi!
Poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de cookie.