Puia Hortensia Masichevici (1917-2010), „Colectivistă” (1962) – Xilogravură colorată pe hârtie, 52.8 x 38.5 cm
La începutul lunii martie, ne îndreptăm curiozitatea către reprezentările feminine din arta românească. Artiștii au reflectat realitățile epocilor în care au trăit, ilustrând rolurile și locul femeilor în societate de-a lungul timpului.
Lucrarea „Colectivistă” se înscrie în contextul artei românești din perioada comunistă, când temele legate de sat, țăran și munca agricolă erau puternic încurajate de ideologia oficială. Titlul evidențiază femeia-țărancă implicată în viața cooperativelor agricole, un subiect important imediat după colectivizarea forțată încheiată în 1962. Femeia, așezată și surprinsă într-un moment de repaus, pare să contemple spațiul din jur, simbolizând atât demnitatea muncii agricole, cât și statutul noului „țăran colectivist”, văzut ca un pilon al societății socialiste.
Puia Hortensia Masichievici a fost o graficiană proeminentă în arta românească postbelică, recunoscută prin numeroase premii și distincții. Născută în vreme de război, artista a urmat o educație extensivă. După studiile de la Facultatea de Drept din Cernăuți și la Academia de Arte Frumoase din București, și-a continuat pregătirea artistică în tehnici de frescă, tempera, xilogravură și linogravură, în care a excelat.
A abordat diverse stiluri, de la realism la suprarealism și abstract. A participat la expoziții internaționale, iar operele sale, marcate de o combinație de rigurozitate tehnică și expresie personală, reflectă o carieră dedicată explorării tematicilor profunde și inovatoare în artă.
„Exponatul lunii” face parte din campania de promovare a colecțiilor de patrimoniu ale Muzeului de Artă Brașov.
transilvania-events.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru, in conformitate cu Politica de confidențialitate. Continuarea navigarii presupune ca esti de acord cu utilizarea cookie-urilor de catre noi!
Poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de cookie.